Fonetica limbii române
Studiul foneticii
Conținut acordeon
Fonetica studiază sunetele vorbirii din perspectivă fizică (acustică), iar din punct de vedere funcțional sunt studiate de fonologie, o ramură a foneticii. Sunetele, aflate într-o infinitate de nuanțe acustice, din punct de vedere funcțional, formează clase de sunete sau sunete-tip, numite foneme. Fonemele, unități fonologice de bază, se împart în unități segmentale și unitățile suprasegmentale. Cele segmentale se grupează și formează sistemul vocalic și consonantic, iar cele suprasegmentale pot fi intensive și extensive.
Ortoepie și ortografie
Conținut acordeon
Ortografia, un ansamblu de norme care reglementează scrierea corectă, și ortoepia, un ansamblu de reguli care stabilesc pronunțarea corectă, sunt componentele definitorii ale unei limbi literare.
În limba română, sunetele sunt redate în scris prin semne grafice, numite litere. Corespondența dintre fonem (sunetul-tip) și literă se face în baza principiului o literă transcrie un singur sunet.
Alfabetul limbii române este format din 31 de litere (perechi de litere, formate din litere mici și litere mari).
Principiile ortografiei limbii române (privesc în același timp și ortoepia) constituie fundamentul doctrinar pe care se bazează sistemul ortografic (și ortoepic) al limbii române.
Normele ortografice și ortoepice sunt restricții (orientative sau imperative) impuse scrierii și pronunțării, prin care se urmărește asigurarea unei exprimări cultivate, unitare, stabile și funcționale.
Semnele ortografice sunt semnele cu ajutorul cărora este indicată în scris aplicarea normelor ortografice.
Fonetica
Conținut acordeon
Fonetica este o disciplină a lingvisticii care studiază producerea, transmiterea și receptarea sunetelor limbajului articulat.
Articularea sunetelor reprezintă totalitatea mișcărilor efectuate de organele articulatorii care formează aparatul fonoarticular.
Coarticulația înseamnă începutul articulării unui sunet înainte ca articularea celui anterior să fi luat sfârșit.
Aparatul auditiv este responsabil cu receptarea sunetelor produse de aparatul fonoarticular.
Sunetul este cea mai mică unitate a limbii. Din punct de vedere fizic, el este cea mai mică emisiune sonoră articulată, altfel spus, cel mai scurt produs al vocii omenești.
Vocala este un sunet al vorbirii, produs de coloana de aer vibrant prin trecerea liberă prin canalul fonator, fără să întâlnească niciun obstacol.
Semivocalele sunt vocale scurte care nu se pot rosti decât împreună cu altă vocală, cu care și formează diftongi sau triftongi.
Consoanele sunt sunete care se rostesc cu efort articulatoriu (aerul întâlnește obstacole la ieșirea din aparatul fonator) și nu pot forma singure silabe.
Fonologia
Conținut acordeon
Fonologia este o subramură a foneticii care studiază latura funcțională a sunetelor și stabilește sistemul (inventarul) de foneme al unei limbi și caracterul variantelor acestora.
Fonemul este unitatea sonoră care nu poate fi analizată în unități mai mici și succesive, care ajută la diferențierea unui cuvânt de altul.
Sistemul vocalic al limbii române este format din 7 vocale (unități fonologice) distinse între ele prin trăsături distinctive.
Sistemul semivocalic al limbii române este format din 4 semivocale (unități fonologice) distinse între ele prin trăsături distinctive
Sistemul consonantic al limbii române este format din 22 consoane (unități fonologice) distinse între ele prin trăsături distinctive.
Silaba reprezintă segmentul fonologic superior fonemului, format dintr-o grupare de foneme și reprezintă cea mai mică structură fonologică.
Diftongul este un segment vocalic complex format dintr-o vocală și o semivocală.
Triftongul este un segment vocalic complex format dintr-o vocală și două semivocale.
Hiatul este întâlnirea în același cuvânt sau cuvinte diferite a două vocale care aparțin unor silabe diferite.
Accentul reprezintă rostirea mai energică a unei silabe, față de rostirea mai puțin energică a silabelor învecinate.
Intonația este o unitate suprasegmentală extensivă care constă în schimbarea înălțimii tonului pe parcursul unui enunț.
Întrebări frecvente despre fonetică
Din punct de vedere fizic, o limbă vorbită oarecare dispune de un inventar de sunete teoretic nelimitat. Ba chiar mai mult, în realitate “același” sunet înseamnă de cele mai multe ori sunete diferite. Diferențele privesc pronunțarea aceluiași sunet de către vorbitori diferiți sau pronunțarea diferită de același vorbitor în momente diferite.
Acustic, limba română, la fel ca orice limbă cunoaște un număr nelimitat de sunete. Aceleași sunete sunt pronunțate diferit de vorbitori diferiți sau de același vorbitor, datorită unor factori subiectivi (spre exemplu oboseala în cazul aceluiași vorbitor) sau datorită fenomenului de coarticulație (variantele determinate de pozițiile în care apare sunetul). Urechea unui vorbitor oarecare nu înregistrează toate aceste varietăți și variante posibile.
Nu toate sunetele existente într-o limbă dată, identificate direct sau cu ajutorul aparatelor, reprezintă unități distincte din punctul de vedere al procesului de comunicare. Unele sunete, diferite din punct de vedere fizic, sunt identice dacă le privim după funcțiile pe care le îndeplinesc în comunicare.
În limba română literară există 7 vocale (din care 4 pot fi și semivocale) și 22 de consoane. De inventarierea acestor foneme, care formează sistemul fonologic al limbii române, se ocupă fonologia.
Nu. Din punct de vedere fonologic, vocalele și consoanele sunt foneme. Fonemele sunt gruparea unor sunete diferite receptate de vorbitorii aceleiași limbi ca având aceeași funcție. Prin urmare, în funcție de gruparea sunetelor în foneme depinde numărul consoanelor și vocalelor. Spre exemplu, două sunete diferite pot constitui un singur fonem într-o anumita limbă, în timp ce în altă limbă cele două sunete pot face parte din foneme diferite.
În limba română, într-o silabă pot exista maximum 6 sunete. Din acestea 5 sunt consoane, iar maximum 3 dintre ele sunt așezate de-o parte a vocalei. Dintre cele 3 consoane, cel puțin una este fricativă sau lichidă.
Alfabetul limbii române este format din 31 de litere (simple): a, ă, â, b, c, d, e, f, g, h, i, î, j, k, l, m, n, o, p, q, r, s, ș, t, ț, u, v, w, x, y, z. Unele dintre aceste litere se grupează și formează o serie de litere compuse, dar care nu fac parte din alfabet: chi, ghi, che, ghe; ci, gi, ce, ge.
În sens strict, scrierea limbii române nu este fonetică, fonologică sau fonemică. Cu toate acestea, deoarece la baza regulilor de ortografie stau o serie de principii, dintre care cel fonetic se situează pe primul plan, putem spune că, în mare măsură, ortografia limbii române este fonetică.
Dicționar fonetică
În curând Cei mai importanți termeni întâlniți în studiul foneticii și fonologiei, indexați în ordine alfabetică, pot fi consultați la dicționar de termeni întâlniți în fonetică și fonologie.