Pentru uz școlarMai multe detalii

Consoanele sunt sunete care se rostesc cu efort articulatoriu (aerul întâlnește obstacole la ieșirea din aparatul fonator) și nu pot forma singure silabe.

În limba română există 22 de consoane b, c, č, k’, d, f, g, ğ, g’, h, j, l, m, n, p, r, s, ș, t, ț, v, z

Consoanele c, č, k’ și g, ğ, g’ necesită câteva explicații suplimentare.

  • consoana c este pronunțată ca în cuvintele car, ctitor
  • consoana č este pronunțată ca în cuvintele ceapă, ciorbă
  • consoana k’ este pronunțată ca în cuvintele cheamă, chiar
  • consoana g este pronunțată ca în cuvintele gaz, gard
  • consoana ğ este pronunțată ca în cuvintele geam, giuvaer
  • consoana g’ este pronunțată ca în cuvintele gheață, ghiară

Din exemplele anterioare se observă că în scris o parte dintre consoanele enumerate nu sunt reprezentate printr-un singur semn diferit, ci printr-un grup de semne. Din acest motiv unele dintre cuvinte prezintă un număr diferit de sunete față de litere. Astfel, cuvântul car este format din 3 sunete și 3 litere, ceapă este format din 4 sunete, dar 5 litere, iar gheață este format din 4 sunete, dar 6 litere.

Pentru o serie de alte abateri în limba română de la regula generală “un sunet reprezintă o singură literă”, vezi corespondența dintre sunete și litere.

Deși studiul școlar al foneticii nu e interesat de detalii în ceea ce privește subclasificarea consoanelor, merită să menționăm cel puțin criteriile după care se clasifică. (pentru mai multe informații vezi secțiunea detaliată)

  • după zgomotul pe care-l produc avem consoane sonante și nesonante
  • după intensitatea sunetului avem consoane surde și sonore
  • după modul de articulare consoanele se împart în oclusive, nazale, semioclusive, constrictive, lichide
  • după locul de articulare consoanele sunt bilabiale, labiodentale, dentale, prepalatale, palatale, postpalatale, laringale

Consoana este un sunet al vorbirii, produs de coloana de aer fonator care întâlnește pe traiectul vocal un obstacol.

Obstacolul poate fi un articulator (organ activ) sau un loc de articulație (organ pasiv sau o porțiune a acestuia). Învingerea obstacolului de către coloana de aer fonator produce un zgomot de frecare (când are de-a face cu îngustarea canalului fonator), iar înlăturarea obstacolului produce explozie sau implozie (când înlătură ocluzia).

Din cauza obstacolelor întâlnite, consoanele își pierd caracterul de undă sonoră regulată, muzicală (caracteristici specifice vocalelor). Obstacolele închid sau îngustează canalul fonator bucal, formând unde suplimentare nearmonice, iar sunetele inițiale sunt transformate în zgomote.

Consoanele se formează în cavitatea bucală, unele având și o rezonanță nazală, iar producerea lor necesită un minim de efort din partea laringelui.

În limba română literară, consoanele sunt în număr 22 și anume: b, c, č, k’, d, f, g, ğ, g’, h, j, l, m, n, p, r, s, ș, t, ț, v, z. Ele pot fi grupate analitic ca în tabelul următor.

(l a = loc de articulare; m a = mod de articulare; p c v = participarea coardelor vocale)

Pentru o mai bună experiență pe dispozitivele mobile, consultați tabelul rotindu-l în poziția “peisaj”/”landscape”.

l a
m a
bilabiale
labiodentale
dentale
prepalatale
palatale
velare
laringale
p c v
l a
oclusive
m n sonante
b d g’ g sonore
p t k’ c surde
fricative
l, r sonante
v z ž sonore
f s š h surde
africate
ğ sonore
ț č surde

oclusivefricativeafricatebilabialelabiodentaledentaleprepalatalepalatalevelarelaringalembpndtg’k’gcsonantesonoresurdevfl, rzsžšhsonantesonoresurdețğčsonoresurde

Clasificarea consoanelor

Consoanele limbii române se clasifică după 3 criterii: locul de articulare, modul de articulare și participarea coardelor vocale.

După locul de articulare

În funcție de locul de pe traiectul vocal unde se formează obstacolul, consoanele sunt de șapte feluri: bilabiale, labiodentale, dentale, prepalatale, palatale, velare, laringală. Denumirea grupelor s-a făcut după numele organelor care intervin în producerea consoanelor și după locul unde se produc.

bilabiale articulare la nivelul buzelor b, p, m
labiodentale articulare la nivelul buzei inferioare
și a dinților superiori
v, f
dentale articulare la nivelul dinților d, t, z, s, ț, n, l, r
prepalatale articulare palatului anterior ž, š, ğ, č
palatale articulare la nivelul palatului mediu g’, k’
velare articulare la nivelul palatului moale g, k
laringale articulare la nivelul laringelui h

Consoanele bilabiale (p, b, m) se articulează prin crearea obstacolului la nivelul ambelor buze.

Consoanele labiodentale (f, v) se articulează prin crearea obstacolului la nivelul buzei inferioare și a incisivilor superiori.

Consoanele dentale sau alveolare (d, t, z, s, ț, n, l, r) sunt produse prin apropierea apicului (vârfului) limbii de incisivii superiori și de alveolele acestora.

Consoanele prepalatale (ž, š, ğ, č) sunt produse prin trecerea curentului de aer fonator prin obstacolul creat de partea anterioară a limbii și partea anterioară a cerului gurii (palatul anterior).

Consoanele palatale (g’, k’) sunt produse prin apropierea părții centrale a limbii de palatul tare, în zona medie a cerului gurii (palatul mediu).

Consoanele velare sau postpalatale (g, k) sunt produse prin trecerea curentului de aer fonator prin obstacolul creat de partea posterioară a limbii, aflată în în apropierea palatului moale (vălul palatului).

Consoanele laringale sau faringale au un reprezentant unic în limba română (h) și sunt produse prin îngustarea canalului fonator la nivelul faringelui sau al laringelui (al glotei).

După modul de articulare

În funcție de natura obstacolului (modul de articulare), adică a felului în care intervin organele articulatorii, consoanele se împart în: oclusive (explozive), constrictive (fricative), semioclusive (africate).

oclusive
(explozive)
închidere totală urmată de deschiderea bruscă a traiectului vocal b, p, d, t, g’, k’, g, k
oclusive
nazale
trecerea liberă a coloanei de aer fonator prin fosele nazale m, n
constrictive
fricative
îngustarea traiectului vocal este pronunțată, iar aerul se freacă de pereții fantei v, f, z, s, ž, š, h
constrictive
vibrante
îngustarea traiectului vocal este pronunțată, vârfului limbii vibrează și se apropie de alveolele superioare r
constrictive
laterale
aerul se scurge pe lângă marginile limbii l
semioclusiv deschiderea treptată a traiectului vocal ț, č, ğ

Consoanele oclusive sau explosive (b, p, d, t, g’, k’, g, k, m, n) sunt articulate prin ocluzia (închiderea totală) a canalului fonator și deschiderea sa bruscă, urmată de o explozie sau implozie, ca urmare a presiunii fluxului de aer acumulat în spatele obstacolului. În pronunțarea consoanelor p, b, m, ocluziunea are loc la nivelul buzelor, pentru n, t, d, ocluziunea are loc la nivelul alveolelor, pentru c, g, ocluziunea este la nivel velar, iar pentru k’, g’, ocluziunea are loc la nivel palatal.

În cazul consoanele oclusive nazale (m, n), ocluzia apare la nivelul buzelor, dar vălul palatului fiind coborât, aerul se scurge prin fosele nazale. Explozia rezultată din înlăturarea ocluziei înseamnă sfârsitul articuării celor două sunete.

Consoanele constrictive sau fricative (v, f, z, s, ž, š, h, r, l) sunt articulate prin îngustarea pronunțată a canalului fonator, iar aerul se freacă zgomots de pereții acestuia. În pronunțarea f, v, constricția are loc la nivelul buzei inferioare apropiată de incesivii superiori, pentru s, z, constricția se face la nivelul alveolelor incisivilor superiori, prin ridicare vârfului limbii, pentru ž, š, constricția se ralizează prin ridicarea marginilor și vârfului limbii spre palatul moale. În cazul consoanei h, construcția se realizează cu ajutorul rădăcinii limbii care se ridică spre laringe.

Pentru consoanele laterale (l) constricția se realizează cu ajutorul vârfului limbii, care se lipește de incisivii superiori sau de alveolele lor, iar aerul fonator se scurge prin părțile laterale ale limbii. Pentru cele vibrante (r) aerul fonator se scurge prin întreruperea contactului limbii cu incisivii sau alveolele. Datorită aerului fonator care se scurge, cele două consoane mai sunt numite și lichide.

Consoanele semioclusive sau africate (ț, č, ğ) sunt rezultatul combinației celor două feluri de articulări descrise anterior. Articularea începe cu o ocluzie, dar care nu este urmată de explozie sau implozie, ci de o constricție. Între ocluzie și constricție predomină a două, iar trecerea de la ocluzie la construcție este foarte scurtă, durata de articulare a unei africate fiind egală cu a unei consoane normale. Spre exemplu, articularea consoanei ț începe cu o ocluzie, necesară pentru articularea lui t și se continuă cu constricția necesară lui s. De aici și notația acestei consoane prin ts în unele limbi.

După participarea coardelor vocale

În funcție de prezența vibrațiilor faringiene (participarea sau neparticiparea coardelor vocale) în producerea consoanelor, acestea se împart în sonante și nesonante. Acestea din urmă, la rândul lor, se împart în sonore și surde.

sonante l, m, n, r
nesonante sonore b, v, d, z, g’, g, ž, ğ
nesonant surde p, f, t, s, k’, k, š, č, ț, h

Consoanele sonante (l, m, n, r) sunt rostite cu participarea coardelor vocale. Acestea au un grad minim de alterare a undei sonore muzicale. Altfel spus, sonantele prezintă atât rezonanță bucală, specifică vocalelor, cât și zgomotul expirației, specific consoanelor. În fapt, ele sunt sunete intermediare între consoane și vocale.

Consoanele nesonante sonore (b, v, d, z, g’, g, ž, ğ) sunt rostite cu participarea coardelor vocale. Acestea prezintă o alterare maximă a undei sonore muzicale inițiale, până la transformarea lor în zgomote.

Consoanele nesonante surde (p, f, t, s, k’, k, š, č, ț, h) sunt rostite fără participarea coardelor vocale. Acestea prezintă o alterare a undei sonore muzicale inițiale, până la perceperea lor ca zgomote.

Consoanele sonore și cele surde, privite prin opoziția participare/neparticipare a corzilor vocale, formează următoarele perechi: p-b, t-d, k’-g’, k-g, f-v, s-z, š-ž, ğ-č. ț și h nu au pereche sonoră.

Close Menu