Sistemul vocalic al limbii române este format din 7 vocale (unități fonologice) a, ă, â(î), e, i, o, u, distinse între ele prin trăsături distinctive (apertură, localizare și labializare) și identificate printr-o operație fonologică numită segmentare.
Vocalele
Din perspectiva relației pe care o au cu silabele, vocalele sunt unități segmentale care contractează doar relații în interiorul silabei (homosintagmatice) și pot fi purtătoare de accent.
Din criteriile articulatorii, identificate prin observație de fonetică (vezi vocala), fonologia le-a considerat relevante pentru sistemul vocalic doar pe cele distinctive (apertura, localizarea și labializarea). În funcție de aceste trăsături distinctive (TD mai jos), cele 7 unități fonologice ale sistemului vocalic, pot fi sistematizate astfel:
|
Vocale
T D
|
a | e | i | ă | â(î) | o | u |
| deschis/nondeschis | + | – | – | – | – | – | – |
| închis/nonînchis | – | – | + | – | + | – | + |
| anterior/nonanterior | – | + | + | – | – | – | – |
| central/noncentral | + | – | – | + | + | – | – |
| labial/nonlabial | – | – | – | – | – | + | + |