Întrebări precum Scrierea limbii române este fonetică?, Limba română este fonetică?, Ortografia limbii române este fonologică sau fonemică? vizează aceeași chestiune și anume caracterul ortografiei limbii române. La aceste întrebări nu se poate răspunde printr-un simplu da sau nu, ci mult mai nuanțat.
Înainte de a formula un răspuns la întrebarea din titlu este necesar să aducem câteva clarificări în privința termenilor pe care-i vom folosi.
Scriere fonetică, fonologică sau fonemică?
În general în scrierile alfabetice, literele (sau secvențele de litere) reprezintă semnele grafice ale sunetelor și/sau fonemelor.
Sistemele de scriere uzuală, cum este și cel românesc, nu reprezintă sunetele concrete, adică cele care se pronunță efectiv, ci tipuri sonore, altfel spus sunete cu proprietăți fonetice asemănătoare. Spre exemplu litera i notează atât vocala [i], precum în vin, cât și semivocala [i̯], ca în vai, sau semivocala asurzită, ca în lupi. Asemănarea dintre aceste sunete este localizarea palatală a articulării.
O serie de cercetători identifică implicit aceste tipuri sonore cu fonemele, motiv pentru care au considerat că o limbă pentru fi fonetică ar trebui să noteze nu sunete, ci foneme. Dacă scrierea fonetică ar nota foneme, am fi îndreptățiți să numim acest tip de scriere fonologică, deoarece fonologia este ramura foneticii care studiază sunetele-tip.
O scriere ar trebui să fie considerată fonologică dacă ar reuși să exprime prin inventarul său toate distincțiile dintre foneme. Dar se poate observa că în sistemul ortografic românesc nu toate distincțiile fonologice sunt exprimate în scris. Cel mai la îndemână exemplu este distincția fonologică dintre vocale și semivocale, dar care nu este diferențiată în niciun fel în scrierea românească, altfel spus fonemele vocalice sunt notate identic cu fonemele semivocalice.
Prin urmare, un sistem de scriere precum cel al limbii române nu poate fi considerat fonologic din exact același motiv pentru care nu poate fi considerat nici fonetic: nu toate distincțiile fonologice sunt consemnate în scris, la fel cum nici toate distincțiile fonetice nu sunt înregistrate în scriere.
Deoarece sistemele uzuale de scriere (pe care le putem numi naturale) nu reprezintă sunetele concrete, foneticienii folosesc sisteme artificiale prin care simbolizează sunetele și diferențele sonore dintre ele. Un astfel de sistem de scriere, bazat pe corespondența unu-la-unu între sunete și semene fonetice este Alfabetul Fonetic Internațional (IPA = International Phonetic Alphabet).
Principiul fonetic, unul din principiile scrierii limbii române
Chiar dacă am afirmat mai sus că scrierea românească nu este strict fonetică și nici fonologică, nu putem spune că principiul fonetic, conform căruia se scrie cum se aude, nu este important în scrierea limbii române. Toată evoluția ortografiei românești cu litere latine s-a supus dezideratului de a se apropia de rostire. Identitatea scriere-rostire a rămas doar un deziderat deoarece normele ortografiei româneşti actuale sunt ordonate și de alte principii, cele mai importante, afară de cel fonetic (fonologic), care rămâne fundamental, fiind: morfologic, silabic, sintactic, tradiţional-istoric (etimologic), simbolic.
Prin urmare, putem spune despre afirmaţia că scrierea (ortografia) limbii române este fonetică nu are în vedere valoarea absolută a principiului fonetic (fonologic), ci doar că e în esenţă, în primul rând fonetică, principiul fonetic situându-se pe primul plan, față de celelalte principii.