Termenul fonetică poate însemna două lucruri: o componentă a unei limbi sau o disciplină lingvistică care se ocupă cu studiul sunetelor unei limbi.
Ca parte componentă a limbii, fonetica este un ansamblu de sunete specifice pronunțării în limba respectivă. Prin sunet înțelegem un produs al vocii omenești, capabil să intre în anumite combinații cu alte sunete asemenea și să formeze învelișurile sonore ale cuvintelor. Cuvintele, la rândul lor, se combină între ele, conform unor reguli stricte gramaticale. Prin urmare, fonetica, lexicologia (studiul vocabularului) și gramatica sunt cele trei componente ale limbii, adică sistemul prin care oamenii comunică.
Ca disciplină lingvistică, fonetica însemnă studiul sunetelor proprii vorbirii într-o anumită limbă, descrierea și clasificarea lor. În aria ei de interes intră și descrierea și clasificarea combinațiilor de sunete specifice limbii respective. Altfel spus, fonetica studiază aspectele fiziologice ale producerii sunetelor, de la articulare până la percepţia sunetului, dar și modul în care acestea funcționează în limbă.
Trebuie menționat încă de la început că disciplina fonetică este numai una, deci principiile și regulile acestei discipline lingvistice pot fi folosite pentru a studia sunetele oricărei limbi vorbite. Cu toate acestea vorbim de fonetica unei anumite limbi: fonetica limbii române, fonetica limbii engleze etc. (în limba română există 7 vocale și 22 de consoane, iar în limba engleză există 12 vocale și 24 consoane).
Studiul foneticii ne arată, pe de o parte, că limbile vorbite nu folosesc toate sunetele produse de vocea umană. Pe de altă parte, îmbinările sunetelor și gruparea lor în sunete-tip nu sunt identice în toate limbile.
Fonetica este o disciplină a lingvisticii care studiază producerea, transmiterea și receptarea sunetelor limbajului articulat. Împreună cu gramatica și lexicologia formează ramurile lingvisticii ‒ știința care studiază limba și legile ei de dezvoltare.
Dintr-o altă perspectivă, fonetica reprezintă primul nivel al limbii, compus din elementele primare care formează acea limbă: sunetele, accentul, intonația. La acest nivel se realizează articularea unităților distinctive minimale ale limbii, care nu au corespondente directe în planul semnificației, deși participă la formarea cuvintelor (unități cu semnificație). În fapt, sutele de mii de cuvinte ale limbii sunt formate din câteva zeci de astfel de unități minimale distincte (sunete distincte).
Unde se situează fonetica în studiul limbii
Limba este un instrument prin care membrii unei comunități lingvistice comunică între ei. Ea este definită ca un ansamblu de mijloace fonetice, lexicale și gramaticale, organizate în sisteme. În orice enunț, precum cel de mai jos, întâlnim toate cele trei mijloace enumerate anterior.
Dom’le, filmul, o coproducție americano‒sud-coreeană din anii ’90, a fost o capodoperă!
Dacă citim cu atenție și cu glas tare textul de mai sus, vom observa că enunțul prezintă unele aspecte care țin de conținut, iar altele care țin de expresie. Cele care țin de conținut sunt: propoziția, funcțiile și relațiile sintactice, clasele și categoriile morfologice, cuvintele, sensurile și semnificațiile. Cele care țin de expresie se împart în funcție de cum sunt percepute:
- auditiv: sunete, accent, intonație
- vizual: litere, spații albe între cuvinte, semne ortografice, punctuație
Obiectul de studiu al foneticii
Fonetica are ca obiect de studiu aspectele limbii care țin de expresie, formate din semne audibile și vizibile, enunțate anterior.
Atunci când vorbim de sunete ca obiect de studiu al foneticii, avem în vedere sunetele articulate ale vorbirii. Acestea sunt studiate din perspectiva emițătorului (modul lor de producere) și din cea a receptorului (modul lor receptare). Investigarea sunetelor articulate se face cu ajutorul aparatelor speciale de înregistrare, analiză și reproducere, precum și prin intermediul experimentelor.
Până la începutul secolului XX, fonetica a studiat sunetele din punctul de vedere al calităților lor fizice (fiziologice și acustice). După acest moment, sunetele au început să fie studiate din punctul de vedere al funcției lor lingvistice. Această abordare în studiul sunetelor i-a revenit fonologiei, denumită și fonetică funcțională, o ramură a foneticii. [vezi mai jos ramurile foneticii]
Deși există o relație de incluziune între cele două discipline, în sensul că fonologia este o subramură a foneticii, ele și-au împărțit oarecum obiectul de studiu. Foneticii i-a revenit studiul sunetelor dintr-o perspectivă fizică, adică studiul structurii sonore care are ca unitate sunetul. Fonologiei i-a revenit funcționarea sunetelor, adică o abordare fizic-relațională, care are ca unitate fonemul. [pentru mai multe detalii despre cum s-a ajuns la nevoia de fonem, vezi de la fonetică la fonologie]
Ramurile foneticii
Fonetica ca disciplină generală de studiu a sunetelor are mai multe ramuri, fiecare din acestea se ocupă de studiul sunetelor în funcție de anumite caracteristici.
- fonetica generală (studiază sunetele vorbirii indiferent de limbă)
- fonetica descriptivă (studiază sunetele unei anumite limbi la un anumit moment)
- fonetica istorică (studiază evoluția și regulile după care evoluează sunetele sunete unei limbi)
- fonetica experimentală (studiază sunetele prin mijloace tehnice)
- fonetica sintactică (studiază dependența pronunției unui cuvânt de cuvintele învecinate);
- fonetica sintetică (studiază generarea artificială a sunetelor)
- fonetica funcțională sau fonologia (studiază sunetele unei limbi din punctul de vedere al funcției pe care acestea le au în determinarea sensului sau categoriei gramaticale a cuvintelor)
Din perspectiva actului de comunicare și a modului în care un mesaj este emis și receptat, fonetica se împarte în:
- fonetică articulatorie (studiază producerea sunetelor)
- fonetica acustică (studiază propagarea sunetelor până la receptarea de către urechea internă)
- fonetica neuroperceptivă (studiază procesele neuronale prin care sunetele sunt înțelese)
Fonetică versus fonologie
Fonetica studiază sunetele articulate ca fenomene fizice (entități acustice) și urmărește producerea, transmiterea și receptarea lor. Fonologia este o subramură a foneticii, care studiază latura funcțională a sunetelor și care are ca unitate fonică minimă fonemul.
În manualele școlare, noțiunea de sunet este folosită cu sensul de fonem, iar noțiunea de fonetică cu sensul de fonologie.
Trebuie menționat că diversele limbi vorbite de comunitățile umane diferă din punct de vedere fonologic, nu fonetic. Toate limbile folosesc aceleași sunete (identice acustic), dar din punct de vedere fonologic acestea au fost grupate în foneme diferite. Spre exemplu, limba română are un număr diferit de foneme față de limba engleză. Astfel, în timp ce în limba română există 7 vocale, dintre care 4 pot fi și semivocale și 22 de consoane, în limba engleză există 12 vocale și 24 consoane.