Segmentarea este o operație fonologică complexă prin care tranșele sonore ale unei limbi sunt împărțită în unități componente ‒ foneme și care permite clasificarea acestor unități în unități segmentale (vocale, consoane, semivocale).
Operația de segmentarea are în vedere relațiile și corelațiile dintre sunete, raportul de comutare dintre ele și corespondența dintre planul expresiei și planul conținutului.
Prin procedura de segmentare, exemplificată mai jos, au fost inventariate toate fonemele limbii române și au fost clasificate în vocale, consoane și semivocale. Totalitatea acestor unități segmentale, alături de cele suprasegmentale (accentul și intonația) formează sistemul fonologic al limbii române. Sistemul fonologic acceptat în prezent este cel din 1959, constituit din 7 vocale, 4 semivocale și 20 de consoane.
Exemplu de segmentare
Segmentarea unei tranșe sonore este un raționament de tipul: tranșa sonoră ab poate fi segmentată structural în a și b, dacă cel puțin un element (a sau b) intră într-un raport de comutare cu un alt element, c. Altfel spus, dacă alături de expresia ab există cel puțin încă una dintre expresiile ac sau cb.
Spre exemplu, dacă tranșele sonore [sak, zak, fak] au asociate în planul conținutului cuvintele {sac, zac, fac} putem spune că:
- partea identică a celor 3 cuvinte [-ak] se află în relație cu 3 segmente diferite inițiale [s, z, f]
- între cele 3 segmente [s, z, f] se naște o relație
- între cele 3 segmente [s, z, f] există un raport de comutare, prin urmare ele sunt diferite
- segmentul [sak] este format la rândul lui două segmente: segmentul [-ak] (comun cuvintelor [sak, zak, fak]) și segmentul inițial [s] (care diferențiază cuvântul [sak] de [zac, fac])
Dacă alături de [sak] introducem în discuție și tranșele sonore [sok, suk], cărora le corespund în planul conținutului {soc, suc}, putem spune că:
- există un raport de comutare între segmentele [a, o, u], prin urmare ele sunt diferite
- segmentul [sak] este format din două segmente: segmentul [s-k] (comun cuvintelor [sak, sok, suk) și segmentul [a] (care diferențiază cuvântul [sak] de [sok] [suk])
Dacă alături de [sak] luăm în considerare și tranșele sonore [sap, sar], cu corespondență în planul conținutului {sap, sar}, putem spune că:
- există un raport de comutare între segmentele finale [k, p, r], prin urmare sunt diferite
- segmentul [sak] poate fi descompus în două segmente: segmentul [sa-] (comun cuvintelor [sak], [sap], [sar]) și segmentul [k] (care diferențiază [sak] de [sap], [sar])
Din examinarea succesivă a raporturilor (relații, corelații și comutări) dintre [sak] [zak] [fak] [sok] [suk] [sap] [sar] putem să divizăm segmentul [sak] în trei elemente [s, a, k] și să spunem că cele trei elemente reprezintă expresia cuvântului {sac}, iar această expresie este diferită de expresia altor cuvinte.