Principiile ortografiei limbii române (privesc în același timp și ortoepia) constituie fundamentul doctrinar pe care se bazează sistemul ortografic (și ortoepic) al limbii române.
Practic, aceste principii indică realitatea că limba română nu este în totalitate fonetică (fonologică) și că ortografia acesteia depinde de mai mulți factori, identificați în principiile următoare.
Pe baza acestor principii generale, prin hotărâri academice au fost impuse norme ortografice și ortoepice, astfel încât scrierea și pronunțarea în limba română să fie unitară, stabilă și funcțională.
Principiul fonologic
Principiul fonologic (fonetic) este fundamental și definește sistemul ortografic al limbii române ca fiind fonologic (fonetic). Celelalte principii îl amendează sau completează pe acesta în aspecte care țin mai mult de detaliu.
Prin faptul că sistemul ortografic românesc este fonetic înțelegem că normele de scriere românească urmăresc să asigure ca un fonem (sunet-tip) să fie redat printr-o singură literă și o literă să redea un singur sunet. Altfel spus, trebuie să existe o relație 1/1 între inventarul fonemelor și inventarul literelor. Fără această cerință o limbă nu poate fi considerată fonologică (fonetică). Pe scurt, acest principiu enunță că scrierea trebuie să reproducă pronunțarea.
Spre exemplu, pentru a exista o corespondență între scriere și pronunțare, ortografia unor cuvinte a fost modificată renunțându-se la u final (cuiu>cui, unchiu>unchi, taiu>tai); prefixelor des-, răs- le-a fost modificată scrierea înaintea unor consoane sau vocale sonore (dezavantaj, dezmoșteni, răzbate), iar n a fost înlocuit cu m înainte de b sau p (împăduri, bomboane) ; unele neologisme se scriu așa cum se pronunță (iceberg>aisberg, vis-à-vis>vizavi, match>meci); s-a renunțat la unele consoane duble deoarece se pronunța doar una (cassa>casă, masse>masă), dar acolo unde se pronunță ambele consoane acestea au fost păstrate (înnoda, înnora).
Principiul etimologic
Conform principiului etimologic sau tradițional-istoric în scrierea anumitor cuvinte este abandonat principiul fonetic, iar ortografia este conformă cu tradiția istorică (român, sunt).
O serie de alte cuvinte se scriu și astăzi așa cum s-au scris dintotdeauna în limba română și nu cum se pronunță (eu, el, ea și nu ieu, iel, ia sau ești, este, era și nu iești, ieste, iera). O situație asemănătoare este articolul hotărât -l, care nu se pronunță în limba literară, dar care a fost folosit în scris dintotdeauna.
Principiul impune și ca scrierea nume de persoane să fie identică cu modul în care și le-au scris acele persoane (Alecsandri, Hasdeu, Tonitza).
În virtutea aceluiași principiu, numele unor locuri străine este scris ca în limbile de origine (Wall Street, Istanbul), iar unele neologisme își păstrează forma originală din limba din care a fost împrumutat (bleu, diesel, design).
Principiul morfologic
Principiul morfologic ține seama de structura morfologică a cuvintelor. Pentru a înțelege și aplica acest principiu este necesară cunoașterea constituenților cuvântului discutat: radicalul, afixele lexicale şi/sau gramaticale (prefixe, sufixe), desinenţe.
Chiar dacă acest principiu îl încalcă uneori pe cel fonologic, aplicarea lui asigură consecvență în respectarea unor norme, precum și evită scrierea unor cuvinte după bunul plac. În anumite situații, când două cuvinte au pronunțare identică, fără apelul la acest principiu nu am știi să discernem între ele (membri/membrii; ea/ia; aceeași/aceiași).
Conform acestui principiu au fost tranșate și o serie de probleme ridicate de singularul și pluralul unor cuvinte. Spre exemplu, deoarece majoritatea cuvintelor care au la plural e sau i prezintă la singular ă (case > casă; vaci> vacă) vom ști să scriem cuvintele care prezintă în unele dialecte la singular e final ([mătușe]>mătușă; [păpușe]>păpușă). În plus, vom evita și confuzia cu pluralul în unele cuvinte (birjă>birje; plajă>plaje).
Principiul sintactic
Principiului sintactic recomandă ca segmentarea lanțului sonor în scris să țină cont de sensul cuvintelor și de relațiile sintactice dintre cuvinte. Altfel spus, ortografierea trebuie să țină cont de sensul lexical și de valoarea gramaticală. Acest principiu reglementează scrierea omofonelor într-un cuvânt sau în două cuvinte (odată ‒ o dată, întruna ‒ într-una, deoparte ‒ de o parte, totuna ‒ tot una, demult ‒ de mult, devreme ‒ de vreme etc).
Principiul silabic
Principiul silabic impune diferențierea valorilor literelor în raport cu litera care urmează sau și precede.
Spre exemplu, literele c și g au valorile c și g dacă sunt urmate de a, ă, î, o, u și de literele care notează consoane. Urmate de i sau e, notează č și ǧ, iar urmate de hi sau he, notează ḱ, ǵ. În grafemele complexe (ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi) e, i, h au valoarea unor semne diacritice, rostul lor fiind de a schimba valoarea literei din fața sa. Pe lângă valoarea de semn diacritic e și i au și valoare de vocală în sine atunci când reprezintă centru de silabă (ceapă, geană = [čapă, ǧană] ‒ semne diacritice; cere, geme = če-re, ǧe-me ‒ vocală, centru de silabă).
Principiul simbolic
Principiul simbolic distinge tipul de inițială (mică sau majusculă) folosit în serierea unui cuvânt, în funcție de accepțiunea pe care o primește. Atunci când accepțiunea este de termen comun, cu un înțeles obișnuit, se folosește inițiala mică (vest, revoluție, revistă), iar când primește o semnificație simbolică, un nume propriu, se utilizează majuscula (Vestul, Revoluția de la 1848, Revista 22).